Începe-ți ziua în forță cu un mic dejun sănătos

Atunci când te trezești dimineața, organismul tău a trecut printr-o perioadă de ”post negru” de șapte – opt ore, așa că are nevoie de hrană pentru a funcționa în cursul zilei. Dacă nu iei micul dejun, nu vei avea energia fizică și mentală necesară pentru a duce la bun sfârșit o zi de lucru.

În plus, cei care nu mănână dimineața au un risc crescut de îngrășare. Nutriționiștii au demonstrat că obiceiul de a lua micul dejun în fiecare dimineață este asociat cu o gestionare mai bună a greutății corporale și cu o dietă echilibrată. Oamenii care au reușit să piardă kilogramele în plus și să își mențină greutatea actuală, nu sar niciodată peste micul dejun.

Dacă nu ești obișnuită să mănânci dimineața, urmează sfaturile noastre pentru a schimba acest obicei periculos.

Trezește-te cu 15 minute mai devreme dimineața

Un sfert de oră în plus dimineața poate face diferența pentru cei care se grăbesc să înceapă ziua de lucru! Nu numai că vei avea timp să iei o gustare, dar îți vei ajuta organismul să-și revină mai bine după o noapte de somn.

Începe-ți ziua cu un mic dejun ușor și sănătos

Pentru o bună funcționare a organismului, începe-ți ziua cu un mic dejun energizant, bogat în proteine și carbohidrați complecși. Aceștia din urmă se digeră lent, ceea ce înseamnă că asigură o senzație de sațietate mai îndelungată și eliberează treptat energia pe parcursul zilei.

De exemplu, poți încerca o felie de pâine din cereale integrale cu o bucată de brânză slabă sau un ou fiert și un fruct ca desert. Poți servi și un shake de fructe, atunci când te grăbești.

Mănâncă ce îți place

Cele de mai sus sunt doar sugestii. Trebuie să știi că nu există alimente destinate micului dejun. Dimineața poți mânca și carne de pui, legume sau orice îți face plăcere. Trebuie doar să încerci diferite alimente pentru a vedea ce ți se potrivește în această perioadă a zilei.

Ai grijă la alegerile alimentare pe care le faci!

Multe persoane consideră că nu servesc micul dejun atunci când își iau doar o cafea și un produs de patiserie, de la cafenea, în drum spre serviciu. Puțini știu că această băutură aparent nevinovată poate conține foarte multe calorii, mai ales dacă este îndulcită sau conține lapte gras, frișcă sau arome.

Consumă porții mici de mâncare

Treptat, obișnuiește să consumi porții mici de alimente, ușor de digerat și pline de elemente nutritive. Nu trebuie să iei toată masa odată. Savurează câte puțin din shake-ul de fructe înainte să pleci la serviciu sau, dacă mânânci brânză sau ou fiert, indicat este să consumi un fruct aproximativ o oră mai târziu.

SUPORT PENTRU TINE:
- Dacă ai nevoie de susținere și un plan alimentar care să te ajute să obtii anumite obiective țintă, te pot ajuta. Nu ezita să mă contactezi pentru orice întrebare

- Beneficiază gratuit, de o evaluare de wellness online (20 minute) și primește sfaturi personalizate pentru atingerea propriilor obiective- 

Dacă nu suntem prieteni pe facebook, mi-ar placea să devenim și astfel să nu pierzi foarte multe informații și noutăți. Accesează acum www.facebook.com/iancu.m.ionut sau caută pe facebook grupul In Superforma Tot Anul (click aici), solicită intrarea în grup, iar la întrebarea cine te-a invitat, scrie Marian Iancu

Ai nevoie de inspirație? Accesează câteva istorii de succes aici.

- Cartea mea de vizita este aici

Să ne auzim cu bine sănătoși!

Marian Iancu 

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.